Cliff Kido feat. Peter Zaad – Tenisii mei (Audio)

Bogdan Lonean alias Cliff Kido şi-a început cariera muzicală în anul 2004 alături de trupa PERSONAL la Cluj-Napoca, cu care a publicat până în prezent trei albume independente şi nenumărate single-uri la care a colaborat cu artişti precum Tudor Sişu(La Familia), Camuflaj, Vescan, Cabron, George Hora (Studio 66), Magic Juice, Peter Zaad, Iony, Mr. Levy, Cumicu, Dj Wicked, Dj Twist, Dj Pacu, Arapaima(ex. Neko), Zhao, Andrew, Mr. Alama(ex. Exo), Norby X, Soogar D, Ada Barbu, Zubi, Patrick(BigTime Production) şi Corul Jubilate.

“Am început să lucrez la proiectul TENIŞII MEI în anul 2011, într-o zi splendidă de vară, pe meleagurile Bucureştiului, într-un moment în care mă îndreptam la pas spre studio, fericit că am o pereche de tenişi noi care îmi oferă încredere şi inspiraţie. Este o piesă dedicată sezonului călduros care vine să aducă un plus de ambiţie şi de bună dispoziţie ascultătorilor de pretutindeni. Ea descrie diferitele tablouri pe care majoritatea dintre noi le-am trăit deja, le trăim încă sau poate urmează să le trăim. Clipe fireşti, care ne colorează viaţa, ne aduc aminte că trebuie să rămânem tineri şi, nu în ultimul rând, că este necesar să ne bucurăm de fiecare clipă. În 2014, am hotărât împreună cu prietenul meu Petru Bîrlădeanu, alias Peter Zaad, că este momentul potrivit să publicăm acest material de excepţie!“, spune Cliff Kido.

Dincolo de faptul că are în spate o carieră de aproape 10 ani cu trupa Personal, Kido a creat de curând pagina sa oficială de facebook unde invită pe toată lumea să îl urmărească şi să îi dea LIKE: www.facebook.con/officialcliffkido

De asemenea, odată cu publicarea piesei TENISII MEI, echipa din spatele artistului a creat şi primul său website official: www.cliffkido.ro

Sursa Libertatea

Leave a Reply

Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com