Jessie Ware – Tough Love (Audio)

Jessie Ware a lansat un nou single, intitulat “Tough Love”. Piesa este primul extras de pe cel de-al doilea album al artistei britanice.

Jessie Ware oferă fanilor un sample al celui de-al doilea album prin noul single “Tough Love“. Produsă de BenZel (aka Two Inch Punch și Benny Blanco), piesa a avut premiera în emisiunea lui Zane Lowe de la BBC Radio 1, unde a fost declarată “Hottest Record“.

Noul disc Jessie Ware va fi lansat anul acesta sub egida PMR Records. Titlul albumului nu a fost încă dezvăluit, însă detalii privind colaborările de pe acest material au ajuns deja la urechile presei. Artista britanică a lucrat pentru album cu Ed Sheeran, producători fiind Kid Harpoon și Dave Okumu (The Invisible), cei care s-au ocupat și de primul disc.

Jessie Ware s-a născut în sudul Londrei, într-o familie fără rădăcini muzicale. Tatăl său este reporter BBC, aceasta fiind singura legătură a artistei cu lumina reflectoarelor. Înainte de a lansa albumul de debut solo, intitulat “Devotion”, Jessie “a dat glasul” proiectelor muzicale Joker și SBTRKT, ambele din zona muzicii britanice eletronice. Piesa “Wildest Moments”, lansată pe 29 iunie 2012, a rupt asocierea cu aceste trupe, vestind industriei muzicale intrarea pe piață a unui artist complet, cu un sound puternic și bine definit și o personalitate transpusă în stilul muzical până la cele mai mici detalii.

Albumul “Devotion” a fost lansat pe 20 august 2012, debutând în UK Albums Chart pe poziția a 5-a. Materialul i-a adus artistei prima nominalizare la un Mercury Prize, Mike Diver de la BBC Music găsind sound-ul muzicii lui Jessie Ware drept molipsitor.

“Sofisticat și senzual, albumul “Devotion” ajuns pe mâini nepotrivite ar putea apărea într-o notă de subsol a mișcării Nou și Plictisitor. Ea face parte însă din acea zonă proaspătă a muzicii care ne-a dat artiști precum Adele, Emli Sande sau Bruce Springsteen. (…) Pe măsură ce asculți albumul realizezi că în niciun moment nu ești tras de mânecă să asculți. În schimb muzica ei îți intră pe sub piele înr-un mod aproape magic (…)”

Sursa infoMusic

One Response to Jessie Ware – Tough Love (Audio)

  1. […] single “Tough Love” este produs de BenZel (aka Two Inch Punch și Benny Blanco) și a avut premiera în emisiunea […]

Leave a Reply

Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com