Julio Iglesias a primit premiul pentru cel mai bun artist latin

În cadrul unei conferințe presă organizată la Londra, Julio Iglesias a primit din partea Sony Music, premiul special “Cel mai de succes artist latin al tuturor timpurilor”. Premiul, acordat pentru cele peste 300 de milioane de albume vândute, a fost prezentat de Doug Morris, CEO Sony Music, împreună cu Edgar Berger, președinte & CEO Sony Music International și Afo Verde, președinte și CEO al Sony Music Iberia Latina.

Prezentarea a avut loc înaintea celor 2 spectacole ale lui Julio Iglesias la Royal Albert Hall din Londra, unde a apărut pentru prima dată în 1982. Julio Iglesias a declarat:

“Sunt bucuros să primesc acest premiu și în special în Londra, un loc în care are am adunat atât de multe amintiri, unde sunt înconjurat de foarte mulți prieteni. Aș dori să profit de aceasta ocazie și să adresez un mare mulțumesc tuturor celor care au cumpărat albumele mele de-a lungul anilor, precum și tuturor celor care au venit să ma vadă în concert. Ei au făcut acest premiu posibil. Deși recunosc că cel mai important premiu pe care l-am primit vreodată este dragostea oamenilor”.

Julio Iglesias este singurul solist vocal care cântă în 14 limbi, de la limba natală spaniolă până la alte limbi romantice, precum franceza, italiana, portugheza, germana, engleza dar și japoneza, indoneziana și tagalog. Guinness World Records a recunoscut această realizare unică și i-a atribuit statutul de cel mai bine vândut artist latin de sex masculin din lume, cu un premiu special obtinut în China anul trecut.

În această vară Julio Iglesias va susține 3 spectacole în România. Show-urile sale se vor desfășura la Summerland Mamaia în data de 19 iulie, pe 20 iulie la Stadionul Siderurgistul din Galați, iar pe 22 iulie va evolua pe scena de la Sala Palatului. În concertul de la București, Julio Iglesias va interpreta multe melodii celebre care nu au mai fost cântate, până acum, în România. Prețurile biletelor este cuprins între 180 lei (categoria 4) și 450 lei (categoria VIP).

julio

 

Sursa infoMusic

Leave a Reply

Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com