Leonard Cohen – Popular Problems (Lansare Album nou in data de 22 September 2014)

Leonard Cohen – Popular Problems

Leonard Cohen va sărbători împlinirea vârstei de 80 de ani prin lansarea celui de-al 13-lea album din carieră, “Popular Problems”. Discul va apărea pe piață spre sfârșitul lunii septembrie, la scurtă vreme de la data aniversării artistului.

Leonard Cohen nu se gândește încă la pensionare, exemplul cel mai bun în susținerea acestui argument fiind lansarea unui nou album. “Popular Problems“, ce va marca aniversarea vârstei de 80 de ani, este un material compus integral din compoziții noi, ce va fi lansat pe piață în septembrie.

“Leonard a muncit mult la realizarea acestui album alcătuit integral din piese noi”, a declarat un reprezentant oficial al site-ului The Leonard Cohen Files, Jarkko Arjatsalo.

Vestea privind lansarea acestui album a fost răspândită în cadrul unei recepții susținute în Dublin, la care au participat reprezentanți ai bazei oficiale de fani ai artistului. Informația a fost apoi confirmată de Jarkko Arjatsalo printr-un email trimis redacției Rolling Stone. Conform acestuia, vestea privind lansarea albumului i-a fost comunicată chiar de către Leonard Cohen.

“(Leonard) M-a rugat să vă transmit că “Popular Problems” va fi lansat pe piață spre sfârșitul lunii septembrie, la scurtă vreme de la data împlinirii vârstei de 80 de ani.”

În privința oranizării unui eventual turneu de promovare a albumului, Arjatsalo a ținut să precizeze că nu există planuri în acest sens.
“Nu sunt planuri de a organiza un turneu. Ne vom putea bucura, în schimb, de un album grozav.”

De-a lungul unei cariere ce se extinde pe 6 decenii, Leonard Cohen şi-a dezvăluit lumea secretă în cântece care alină inima și seduc intelectul. Cele mai multe dintre albumele sale au devenit clasice, piesele lui fiind reinterpretate în peste 1.300 de variante, de artiști și trupe ca U2, REM, Nick Cave sau Johnny Cash. În 2010, Leonard Cohen a fost inclus oficial în Rock and Roll Hall of Fame.

Ultimul concert susținut de artist în România a avut loc pe 22 septembrie 2012. Leonard Cohen a cântat în Piața Constituției din București în fața a aproximativ 15.000 de spectatori. Concertul a făcut parte din turneul de promovare a celui de-al 12-lea album, “Old Ideas”.

Sursa infoMusic

Leave a Reply

Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com