Slash Ft. Myles Kennedy and The Conspirators – 30 Years To Life (Audio)

Slash Ft. Myles Kennedy and The Conspirators – 30 Years To Life

Un nou single compus de Slash alături de Myles Kennedy and The Conspirators este disponibil online. Piesa se numește “30 Years To Life” și este extrasă de pe albumul “World On Fire”.

Fostul chitarist Guns N’ Roses și colegii din trupa Myles Kennedy and the Conspirators vor lansa în această toamnă un nou album, intitulat “World On Fire“. Discul, ce include 17 piese, va putea fi achiziționat începând cu data de 15 septembrie, formația dezvăluind recent două dintre noile compoziții: “World On Fire” și “30 Years To Life“.

Pentru noul material discografic, trupa a lucra cu producătorul Michael “Elvis” Baskett, care a mai colaborat cu solistul Myles Kennedy pentru cealaltă trupă a sa, Alter Bridge. Veteranul producător a lucrat de-a lungul carierei cu nume mari din muzica rock: Incubus, Limp Bizkit, Puddle of Mudd sau Iggy Pop.

“Trebuie să recunosc: din punct de vedere conceptual am simțit că “Apocalyptic Love” va fi un material greu de egalat, însă pot spune cu toată încrederea că de data asta suntem și mai bine pregătiți și înarmați. Pe lângă faptul că simt că noul material va depăși nivelul precedentului disc, cred totodată că acum suntem de 10 ori mai bine închegați ca trupă decât eram în urmă cu doi ani. Noul album este mai serios, dar în același timp și distractiv, un astfel de balans fiind greu de obținut. Piesele sunt mai murdare, mai dure și mai incisive. Exact în zona în care mă simt cel mai confortabil. Suntem extrem de entuziasmați și nerăbdători să eliberăm bestia.”- Todd Kerns

La începutul lunii noiembrie Slash și Myles Kennedy and the Conspirators vor pleca într-un turneu european de promovare, aceștia confirmând concerte în Irlanda, Italia, Polonia, Germania, Belgia, Marea Britanie, Olanda și Elveția. Rămână de văzut dacă Slash și colegii Myles Kennedy, Todd Kerns și Brent Fitz vor reveni în România după concertului susținut pe 5 februarie 2013 la Sala Palatului din București. Citește impresii de la eveniment și vezi galeria de fotografii.

Tracklist “World On Fire” – Slash Ft. Myles Kennedy and The Conspirators:

World on Fire
Shadow Life
Automatic Overdrive
Wicked Stone
30 Years To Life
Bent To Fly
Stone Blind
Too Far Gone
Beneath The Savage Sun
Withered Delilah
Battleground
Dirty Girl
Iris Of The Storm
Avalon
The Dissident
Safari Inn
The Unholy

Sursa infoMusic

Leave a Reply

Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com