Usher ft. Nicki Minaj – She Came To Give It To You (Videoclip)

Usher ft. Nicki Minaj – She Came To Give It To You

“She Came To Give It To You” este noua colaborare a lui Usher cu Nicki Minaj, după cea din 2010 pentru “Lil Freak”. Piesa este produsă de Pharrell Williams și va fi inclusă pe următorul album al lui Usher.

După ce single-ul “Good Kisser” nu a reușit să ajungă în fruntea clasamentelor, Usher revine cu o colaborare prin care se încearcă reglarea conturilor. “She Came To Give It To You” este o piesă produsă de Pharrell Williams și interpretată alături de Nicki Minaj, una dintre cele mai populare artiste ale momentului.

Melodia a fost interpretată în premieră la gala MTV VMA 2014, recent fiind lansat și videoclipul. În stilul devenit deja o emblemă, Usher este înconjurat în clip de dansatori și dansatoare, Nicki Minaj continuând promovarea imaginii de “artist care nu refuză provocările” prin pozarea cu o tarantulă pe piept.

“She Came To Give It To You” este o piesă extrasă de pe noul album al lui Usher, al cărui titlu nu a fost încă dezvăluit. Se știe însă că discul include colaborări cu Chris Brown și Rick Ross și va fi lansat în această toamnă sub egida RCA Records.

Lansat în 2012, albumul anterior al artistului – “Looking 4 Myself” – a debutat pe primul loc în topul Billboard 200, devenind cel de-al patrulea Number One în Statele Unite. Discul, ce a inclus hituri precum “Climax” și “Scream”, a urcat, de asemenea, pe primul loc în topurile din Australia și UK.

Sursa infoMusic

Leave a Reply

Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com