Xonia – Vino inapoi (Lyric Video)

Xonia – Vino inapoi

Xonia a stabilit, astăzi, o premieră personală: și-a lansat, pe pagina ei de Facebook, prima piesă în limba română.

Produs în studiourile Deepcentral “Vino Înapoi” a fost o provocare pentru cântăreaţă, deoarece este prima piesă în limba română.Cântăreaţa şi-a surprins fanii cu o nouă imagine inspirată din look-ul celebrei Marilyn Monroe.

“Vino Înapoi” vorbeşte despre toate momentele de rătăcire emoţională, iar mesajul piesei şi interpretarea ne lasă să descoperim latura mai sensibilă a Xoniei. Imaginea cântăreţei, extrem de sexy şi de senzuală, vine perfect în completarea textului: o piesă seducătoare cântată de o fată seducătoare.

Videoclipul piesei “Vino Înapoi” urmează să fie filmat în Bucureşti către finalul acestei luni. Xonia a pregătit o nouă coregrafie pe care urmează să o prezinte zilele următoare, iar piesa va avea şi o versiune în limba engleză ce va fi lansată pe piaţa internaţională în colaborare cu un artist de top.

Xonia este născută în Australia şi locuieşte în România de aproximativ 4 ani. Single-ul de debut, “My Beautiful One”, a fost cea mai difuzată piesă a anului 2010, iar până în acest moment cântăreaţa a lansat mai multe single-uri ce au intrat în topurile de specialitate. Piesele “Remember” şi “I Want Cha” au fost licenţiate în mai multe teritorii, iar videoclipurile au fost difuzate de televiziunile de specialitate.

Sursa Libertatea

Leave a Reply

Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com